Poezii.Aberatii

Imi amintesc...

Imi amintesc si`acum, ne`am despartit in ploaie

si lacrimile tale se uneau

cu ploaia ce`ti cadea lin de pe par..

traiam ce`a de pe urma clipa impreuna

nu vroiam sa cred, dar chiar era intr`adevar.

II. De ce?! nu`si are sensul sa intreb,

Un cantec trist e tot ce ma`nconjoara

Nu vreau, nu`mi amintesc sa fi pierdut

Nu stiu sa ne fi sadit in suflet primavara.

Am vrut!! cat mi`am dorit sa te cunosc!!

Dar vraja intr`o clipa s`a topit

Credeam ca viata`mi va avea un sens

C`am s`o traiesc asa la infinit.

Mi`e greu sa cred ca ne vom desparti

Ca drumurile noastre se separa

Tarziu poate in urma vei privi

Si ai sa`mi spui...,,A fost..intaia oara”

Un vis pierdut! O lacrima in plus!

Ce mai conteaza`acum ca te`am iubit!?!

Sa ma intreb de ai simtit la fel??

Un inceput are si un sfarsit...

Eu..

Eu. Eu ti`am pictat in suflet trandafiri

Ti`am iubit buzele moi si reci

Eu, eu te`nteleg doar din priviri

Si`am sa te rog sa nu ma judeci.

Caci firea ti`e ca un roman greoi

Ce l`am citit pe nerasuflate

Tarzie toamna, langa plopii goi

Langa cararile plouate.

Iar ploaia`ti cadea lin pe par

Udandu`ti filele din carte

Iti jur ca`m incercat sa zbor      

Dar toate aripile`mi sunt taiate.

Eu sunt iubire si ura in aceiasi poezie

Eu sunt o ploaie de mai calda

Eu sunt o luna de april intr`o ora tarzie

Eu sunt totul, iar totul sta sa cada

Eu te cunosc cum nimeni no mai face

Mai bine chiar decat ma stiu pe mine

Si vreau sa uit, dar nu`mi dai pace

Si chiar de`mi dai, tot vine de la sine.

Spuneam ca totul sta sa cada

Nu m`ai crezut, o vezi acum prea bine

Caci gura si privirea ta cea calda

Sau prabusit in ale sufletului ruine.

Eu n`am de gand sa mai cladesc iara

Ceva ce tu ai spulberat usor

Caci trupul, mainile, au inceput sa doara

Eu sunt pe duca, la fel si al meu dor.

Atat iti cer, ca sa nu uiti de mine

De noptile de`april, si de noi doi

Cand ma gandesc la tot cu disperare`mi vine

Sa tip la tine, sa tip la ochii tai cei goi...

Dar n`am sa tip, caci disperarea ma opreste

M`opreste sa iti mai spun cuvinte

Caci insusi firea mea acum ma`uraste

Si toate clipele`mi sunt blocate`n minte.

Monolog

Si s-a terminat. Pentru a mia oara. Dar parca acum e intr`adevar. Cu psihicul zdrobit, facut bucati, scriu randurile acestea. Ma simt oribil.. A plecat, cum face mereu. A venit, ma facut sa simt ca zbor, ma distrus si... a plecat. Iar eu raman iar privindu`l cum dispare, inghitit parca de ceata groasa care`si tese panzele pana in departari. Ma sterg la ochi. Sunt confuza. Oare in jur chiar e ceata sau lacrimile care mi`au inabusit ochii pe nesimtite sunt de vina? Nu sunt.. inca vad in ceata. Incerc sa inteleg, dar nu pot. Cum poate fi atat de crud un om caruia i`ai oferit aproape totul... ? Intrebari fara raspuns.. Ma simt ametita. Ma asez. Nu pot schita nici macar gematul plansului.. stimulii parca nu mai raspund la comenzile creierului. Gandirea mi`e blocata. Mi se face frig.. E frig in jur sau doar mi`a inghetat sufletul?..Si asta e o intrebare fara raspuns. Incerc sa ma adun. Din nou ma sterg la ochi. Incep sa ma gandesc la tot. La el mai precis. O multitudine de imagini imi vin in minte. Incerc sa prind una.. nu reusesc. E ca atunci cand fumezi si mii de filme ti se deruleaza in fata ochilor cu o rapiditate fantastica, dar nu reusesti sa vizionezi nici unul cap coada. Ma simt singura, desii sunt inconjurata de oameni.. imi este frig, desi afara e cald. Imi aprind o tigara. E mai amara decat imi aminteam.. Fumul imi patrunde repede in plamani facandu`ma pentru o secunda sa uit de el.. e atat de bine..dar atat de scurt momentul. Iar ma framant. Simt cum ceva ma macina pe dinauntru, ceva nu ma lasa sa respir... Parca n`as avea aer pe un camp deschis.. Nu am cuvinte sa descriu ce simt, nu pot, pur si simplu. Am impresia ca orice expresie as folosi nici macar nu o sa contureze starea profunda, puternica, agresiva si totodata pasnica pe care o simt acum. Imi vine in minte zambetul lui.. mi se face cald din nou, degetele parca se mai dezmortesc si mai trag un fum din tigara. Imi amintesc cum ne plimbam tinandu`ne de mana.. Sunt constienta ca un cuvant din partea lui si m`as intoarce la el. Dar trebuie sa fiu tare. Imi tot repet asta in gand iar frigul pune din nou stapanire pe trupul meu plapand ca o pana... Simt ca in urma plecarii lui am ramas descompusa intinsa pe o podea imensa.. Nu cunosc locul. Parca totul imi e strain acum. Incerc sa ma ridic de pe podea. Miscarea mea brusca ma dezechilibreaza si cad de pe scaunul pe care stateam defapt. Incerc sa rad de iesirea mea, dar gandurile reci ma incearca din nou. Ca si cum ar jongla in permanenta cu mine, razand apoi de felul in care reactionam. Arunc tigara printr`un gest brusc apoi imi pun mana la ochi. Plansul ma stapanit. Am inceput sa sughit, sa oftez, sa dau totul afara. Plangeam cu atata pofta incat uitasem motivul pentru care plang. Incep sa fredonez ceva... o melodie care altadata imi mangaia sufletul..,,your tears don`t fall...” Dupa ce ma descarc incep sa vorbesc cu mine. Ca un monolog interior spus de prea multe ori in gand incat incep sa`l stiu pe dinafara.. ,,De ce ai facut asta?! De ce o faci? Si mai precis de toate, de ce continui?” Alte intrebari fara raspuns...